Lumini şi umbre

De atâtea ori am auzit vorbindu-se despre fericire, despre iubire sau despre prietenie. Vorbim adesea despre ele, dar nu facem mai nimic pentru ca gândurile calde şi frumoase să devină realitate.

În viaţa reală fericirea declarată naşte texte mustind de frustrare sau resentimente. Adesea, iubirea care ar fi putut fi minunată se disipează odată cu locuitul împreună, iar prietenia de care am făcut paradă, de cele mai multe ori, se dovedeşte a fi «o simplă cunoştinţă».

Preferăm varianta unei iubiri ideale, inexistente, în locul omului de lângă noi. În realitate, există un om care poate fi iubit. Un om care merge în ritmul nostru. Care ne întinde mâna la greu şi care ne ascultă când avem nevoie de asta. Şi pe care nu ştim să îl vedem pentru că ne-am obişnuit ca el să fie deja acolo.

Ne-am obişnuit doar să primim. Ca şi cum celălalt n-ar avea niciun fel de sentiment. Ca şi cum, pentru faptul că îi facem onoarea de a-l avea în preajmă, ar trebui să plătească cu ore întregi de răbdare şi toleranţă.

Iar în ziua în care el pleacă, ne dăm seama că ar fi fost perfect. Că, în mod evident, ne-a iubit pentru ceea ce suntem. Un om care nu a cerut nimic în schimbul iubirii şi a ales să plece pentru că noi nu am avut nimic de oferit.

Căutăm de atâtea ori în alţii ceea ce noi nu suntem capabili să oferim. Vorbim minunat despre iubire, dar ne sunt străine gesturile de tandreţe sau privirile radioase.

Pedepsim fără milă orice neînţelegere şi povestim despre iertare… Elogiem viaţa în fiecare secundă şi mai aprindem o ţigară…

Şi de ce nu? La urma urmei, cuvintele nu costă nimic şi sunt atât de frumoase…  însă ele nu pot înlocul realitatea… şi nici viaţa.

8 Comments


  1. // Reply

    Cata dreptate ai , Luminita ! Uitam adesea sa cautam fericirea in lucruri marunte , obisnuite … abia dupa ce nu le mai avem constatam ce fericiti puteam fi ieri , acum o luna, acum un an , acum o vesnicie………


    1. // Reply

      Marina, faptul ca pretuim un lucru abia dupa ce nu-l mai avem este pur si simplu o axioma….. pentru ca rareori acordam adevarata pretuire oamenilor si lucrurilor din viata noastra…. cred ca intelepciunea asta o dobandim cu timpul…


  2. // Reply

    Lumi,

    unii sunt obisnuiti sa daruiasca….ei stiu ca primesc din alta parte….
    mai sunt oameni in fata carora trebuie sa te simti onorat ca-ti acorda atentie….onorat ca-ti primeste dragostea….
    primeste ceea ce-i dai tu dezinteresat, dupa care iti multumeste….
    of, e greu…e o arta…..cam asta-i realitatea noastra…de fapt a mea..


    1. // Reply

      Ce sa spun, Dana, e atat de fragila granita dintre sentimentul de simpatie si prietenie, de cel de iubire….. le confundam adesea…. si cred ca in asta consta arta despre care spui…. in a sti sa le identifici. In a sti sa daruiesti si sa primesti in egala masura…. si mai este liberul arbitru… in a sti sa alegi in asa fel incat sa fii multumit de alegerile tale.


  3. // Reply

    Buna seara D-na Luminita ….mi-a placul ,,lumini si umbre,, dar si melodia .?
    avem aceleasi gusturi.! Nemuritori !!! daca tot vorbim de foame!!!….

    Daca ai ce pune pe masa, cu ce sa te imbraci si un acoperis deasupra capului, esti mai bogat cu 75% din lumea asta.
    Daca te-ai trezit in dimineata asta sanatosa, esti mai binecuvantata decat milioane de oameni care nu vor supravietui saptam…ana asta.
    Daca parintii tai sunt inca in viata, esti printre din ce mai fericiti.
    Daca nu ai trait pericolul unei lupte, singuratetea unei inchisori, agonia torturii sau chinurile foamei – esti inaintea altor 500 de milioane de oameni de pe lumea asta;
    Daca ai mancare in frigider, haine cu care sa te imbraci, un loc unde sa dormi si o casa in care sa stai – esti mai bogata decat 75% din populatia lumii;
    Daca ai bani in banca, in portofel si cateva monede intr-o pusculita – esti printre cele 8 procente ale persoanelor care traiesc bine;
    Daca iti poti pastra zambetul pe fata si poti fi intr-adevar recunoscatoare, esti binecuvantata pentru ca majoritatea pot, dar nu o fac….??? Cu stima Cornel.


    1. // Reply

      Cata dreptate ai, Cornel, chiar ar trebui sa fim fericiti, pentru ca marea majoritatea avem toate aceste lucruri.
      Iar daca mai ai si un strop de iubire…. esti, intr-adevar, binecuvantat !!!


  4. // Reply

    da..nu ar fi rau ca din cind in cind sa ne scoatem singuri la lectie …ar fi minunat sa o facem noi inainte sa ne loveasca ceva …ca de obicei te loveste si pe urma intelegi…
    stiu gustul amar al cunostintei pe care ai crezu-o prietena …pentru ca nu mi-am pus intrebari ….sa fim atenti -zic si eu ca si tine …


    1. // Reply

      pai da….. stiu atat de bine ce spui Nuami…. da-ne, Doamne, mintea cea de pe urma…. inca de la inceput !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *