Parfumul vieţii

Parfum_Luminita_Iliescu

Nu ştiu  pe lume ceva mai suav, mai efemer decât banala picătură de parfum. E ca şi cum, în iureşul poverilor lumeşti, te-nvăluie o aripă de înger şi, uneori, ajunge doar o clipă pentru ca dulcea îmbrăţişare să dispară.

Şi nu vei şti nici când, nici de ce, şi mai ales dacă va rămâne pe vecie în amintirea ta.

Aşa cum spune Patrick Süskind în faimoasa sa carte „Parfumul“, limbajul nu este întotdeauna capabil să descrie lumea mirosurilor. Toţi suntem legaţi de una sau mai multe miresme, care fie fac parte din intimitatea noastră, fie ne amintesc de o persoană specială sau de un moment de neuitat. Mirosul este strâns legat de memorie şi de experienţele sentimentale din viaţa noastră. Vocaţia unui parfum este de a crea şi de a însoţi aceste emoţii, încercând să ne învăluie într-o „haină” senzuală şi seducătoare.

Coco Chanel spunea că „o femeie care nu se parfumează nu are viitor.” Eu cred că mai degrabă, nu are trecut. Pentru că un parfum, mai mult decât mireasmă, este emoţie, o stare regăsită ce-ţi răscoleşte sufletul şi mintea atunci când după ani poţi retrăi întocmai fiorul primei întâlniri, primului sărut sau primei despărţiri. O vagă urmă din aroma fiinţei mult iubite ne poate întoarce în trecut, cu inima bătând nebuneşte de emoţie şi bucurie.

Pe mine, de cele mai frumoase şi dragi amintiri mă leagă arome şi parfumuri pe care nu le pot uita, chiar o prietenă, plecată undeva, departe, îmi scria: „Am o colecţie întreagă de parfumuri. Asta, probabil, în amintirea ta.” Aproape toate perioadele din viaţa mea  poartă o amprentă olfactivă de neuitat: îmi amintesc de vremea căutărilor nebune, când îmi doream să înţeleg iubirea, şi de miresmele ei aspre, precum lichenii de pădure, ambră solară şi tabac. Pentru mine au însemnat esenţa pasiunii pentru totdeauna.

Îmi amintesc apoi de clipa de după noaptea aceea, când zorii s-au ivit şi tu sau poate viaţa m-a hotărât să plec definitiv, când vocea ta şoptea prin telefon cea mai frumoasă declaraţie de dragoste din viaţa mea: „Tu ai plecat, dar eşti aici, căci ai lăsat pe veci în urma ta parfumul zilelor şi nopţilor ce-au fost, de iasomie, de iubire şi de fericire, sublim şi dulce, şi amar, cu iz nemuritor de tine.”

Dar cum ar fi dacă am putea, printr-o alchimie pură, să creăm un parfum al destinului, dureros de ameţitor, care odată inspirat să ne pătrundă în plămâni şi să ne poarte, fără drept de apărare, pe valurile incandescente ale vieţii?

Cu nuanţe fine de mosc, rătăcite printre tente de ambră şi flori de liliac… un strop de fericire sfâşietor prin puternicul miros, şi totuşi de nerecunoscut printre combinaţia de suferinţă şi dezamăgire… un alt strop de iubire şi speranţă pentru echilibru, iar nota finală: farmecul vieţii însăşi!

 

4 Comments


  1. // Reply

    Lumi, sa fie intr-un ceas bun si sa miroasa frumos, a destin implinit, de acum incolo! 🙂


  2. // Reply

    Luminita se simte mirosul de primavara. Se simte mirosul de cafea aburinda, descintata, facuta la ibric si povestita indelung.
    La cit mai multe articole savurate de cele care stiu ce inseamna sa fi frumos.
    Omul frumos.

    Dana


  3. // Reply

    Multumesc Alina….. simt miros de primavara si de un nou inceput!


  4. // Reply

    Dana, bun venit in cafeneaua virtuala !!
    Ma bucura nespus faptul ca iti place la noi si sper din suflet sa te simti aici ca acasa, atunci cand savurezi o cafea si te delectezi cu vreun articol !! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *