A mai trecut un an

A mai trecut un an! Un alt an în care iubirea ne-a răsfăţat, ne-a înălţat sau poate că ne-a îndurerat şi umilit. Cert este ca ne-a transformat… pe toţi…

Poate că uneori ai dat atât de mult, încât atunci când n-a mai fost să fie, ai intrat în faliment sentimental. Şi poate te-ai “vândut”, uneori, la preţuri mult sub piaţă… sperând că poate el, în sfârşit, te va cumpăra… însă n-a fost să fie nici aşa, pentru că acel cumpărător nu a fost interesat.

Se întâmplă… iar în astfel de cazuri nu-ţi mai rămâne decât sa-ţi lingi rănile, să-ţi aduni puterile şi să te retragi în spatele frontului, fericită că ai scăpat cu viaţă. Şi să priveşti cu speranţă spre noul an, sperând în propria renaştere şi în propria fericire. Renaşterea însă se face numai prin iubire, dăruire şi sacrificiu…

Nimeni n-a renăscut pentru că a câştigat la loto sau că i-a murit mătuşa cea bogată. A devenit doar mai bogat financiar, iar dacă n-a ştiut să-şi înăbuşe demonii, procesul de falimentare sufletească şi financiară a început chiar din momentul în care a câştigat.

Încearcă să priveşti întotdeauna cu încredere spre viitor şi fii convinsă că un nou an şi uneori chiar o nouă zi este o şansă extraordinară pentru renaştere şi fericire. Secretul este să încerci să fii fericită mai ales atunci când dăruieşti, pentru că astfel tot ce primeşti valorează infinit mai mult.

Un An Nou fericit!

La Mulţi Ani tuturor!

5 Comments


  1. // Reply

    La Multi Ani si bine te-am regasit 🙂
    Da, secretul consta in exercitiul daruirii cel neconditionat, parte a acelei iubiri, stii tu care 🙂


  2. // Reply

    La Multi Ani si tot ce e mai bun anul acesta sa navaleasca peste tine! 🙂


  3. // Reply

    Lumi, ca sa glumesc putin, zic si eu: mi-as dori ca tot ce e bun sa navaleasca peste mine nu dintr-o data, ci asa cate un pic in fiecare zi , ca sa-mi ajunga tot anul 🙂


  4. // Reply

    pai asa ar fi bine….. dar fie cum o fi, numai sa fie bine…. 🙂


  5. // Reply

    Draga mea , asa sunt eu acum…Fericita ca am scapat cu viata…Si sper ca cei pe care i-am pastrat langa mine, sa ma tina in viata atat timp cat voi avea ce darui…Te imbratisez cu mare drag!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *