Oamenii  intră în viaţa noastră cu reguli dinainte stabilite. Cum, de altfel şi noi intrăm în viaţa lor cu reguli şi legi personale.

În fiecare relaţie pe care o avem, la început avem tendinţa să lăsăm un spaţiu de tatonare, de cunoaştere. Chiar există tendinţa de a încălca un pic regulile personale în dorinţa de a-l simţi pe celălalt, în încercarea de a afla cum este el construit. De aceea, aproape toate începuturile sunt superbe.

Apoi, odată cu trecerea timpului, împrumuţi din obiceiurile celuillalt şi, în acelaşi timp, încerci să-l remodelezi un pic, să-l aduci la acelaşi numitor cu tine. Însă nu o să-i schimbi niciodată structura şi materia primă din care a fost construit. Şi nici el ţie.

Dacă ai înţelepciunea de a accepta unele lucruri, ai şanse. Dacă nu, n-ai nicio şansă. Nu am întâlnit niciodată un om care s-a schimbat radical sub influenţa altui om.

Într-o relaţie nu contează atât de mult asemănarea, cât completarea. Devii întreg atunci când cineva te completează, nu atunci când se aseamănă cu tine. Însă completare înseamnă şi acceptarea regulilor cu care celălalt intră în viaţa ta.

Mi-a luat ceva vreme până când am înţeles acest lucru şi am realizat că mi-ar fi fost mult mai uşor dacă aş fi înţeles la timp că oamenii nu se schimbă. Aş fi evitat dezamăgirile. Aş fi înţeles că fiecare om are o croială personală pe care nu şi-o poate schimba, cum de altfel nici eu nu m-am schimbat prea mult în ultimii zeci de ani… 🙂

Mă surprind pe mine însămi uneori, când realizez că am păstrat unele lucruri care m-au caracterizat în adolescenţă: romantismul, încăpăţânarea, candoarea, timiditatea, sarcasmul, curiozitatatea, nepăsarea… o anumită nebunie, o anumită atracţie pentru risc.

Şi când toate acestea se întâlnesc cu îndrăzneala, determinarea, ambiţia sau curajul, automat se produce un fel de atracţie magnetică la început apoi, pe parcurs încep să se integreze una într-alta ca părţile de forme diferite ale unui joc de puzzle. Dar până îşi găsesc locul destinat în întreg, apar altercaţii sentimentale. Întrebările, tăcerile, căutările şi încercările.

Cred că de aceea pe lume s-a inventat compromisul, ideea de “cedează un pic, lasă de la tine un pic, fă-i loc şi celuilalt dacă vrei să ai loc”. Vei fi surprisă când vei afla că de fapt rupturile mari au început cu fisuri mici, neobservate, ici şi colo, azi un pic, mâine un pic.

Dacă într-o relaţie, pe lângă iubire şi respect nu există şi un anumit procentaj de compromis, relaţia are toate şansele să se risipească. În ciuda faptului că iubirea există. Chiar dacă fiind romantici şi aprinşi credem că doar iubirea este de ajuns.

Lipsa acestui gram de compromis transformă soţii şi iubiţii în “foşti”, iar  prietenii în amici.

sursa: WomanWithW