Se spune că degeaba ai trăit pe acest pământ dacă nu ai iubit. Şi că omul se naşte pentru a iubi… Să fie doar nişte clişee învechite?

Chiar şi în goana şi modernismul zilelor noastre, oamenii se confruntă tot mai des, în circumstanţe de viaţă direct proporţionale cu nivelul existenţial al fiecăruia, cu sentimentul de iubire şi cu „urmările” sale inerente: evoluţii, decăderi, complicaţii, vindecări sau îmbolnăviri, extaz, lacrimi, combinaţii sau solitudini.

În fiecare zi mă întreb, atunci când trec pe lângă cineva, dacă acel om a cunoscut adevărata dragostea.

Este o întrebare firească dar şi absurdă totodată, aşa cum şi dragostea este cel mai firesc sentiment dar paradoxal şi iraţional deopotrivă, căci a iubi poate fi un act firesc sau un act absurd.

Dragostea care este cu adevărat ingenuă este întotdeauna iraţională, ea nu are şi nu cere motive, argumente, justificări sau interese pentru a exista. Ea doar există.

A-ţi fi drag cineva nu este nicidecum sinonim cu faptul că iubeşti. Persoana dragă îţi este dragă de cele mai multe ori pentru că te-ai obişnuit cu ea datorită trecerii vremii. Ai învăţat să-i apreciezi calităţile şi să-i tolerezi defectele. Aţi «crescut» împreună, aţi construit împreună!

Şi mă gândesc adesea că noi, în graba noastră cotidiană, confundăm dragostea cu o cafea… cu lapte, amară sau cu frişcă, cea cu care ne-am obişnuit. Mai toţi iubim cafeaua, cei mai mulți dintre noi fără  de care nu mai putem trăi, cea cu care ne răsfăţăm în fiecare dimineaţă, în fiecare zi.

Poate că ar fi bine să nu uităm niciodată să privim în ceaşca noastră de cafea, să ne permitem o clipă intimă, de sinceritate cu noi înşine şi să avem curajul de a privi în ochi fiinţa dragă, întrebându-ne dacă nu cumva ea a devenit între timp (sau a fost chiar de la bun început) cafeaua noastră cu frişcă, amară sau cu lapte, şi nu dragostea iraţională şoptită de vocea inimii.

Uneori asculţi vocea şoptită de inimă şi îţi merge bine, alteori însă dragostea este pusă pe linia de aşteptare pentru că întârzie să bată la uşa ta. Pentru că tu, inconştient, ai respins-o. Revine poate peste câteva săptămâni (în cazul în care eşti cu adevărat norocos!) sau peste câteva luni sau ani sau… niciodată.

Aşa că, pe tărâmul dragostei, să nu pierzi niciodată vreun tren! Chiar dacă trebuie să-l aştepţi sau să alergi după el, important este să nu-l pierzi pentru că e posibil să fie singurul care trece prin viaţa ta!

Şi hai să pornim, cu îndrăzneală şi fără laşitate, în labirintul propriei inimi, să încercăm să descoperim dacă ceea ce freamătă acolo este dragoste sau doar “un bon café au lait”!