Chiar asa… ce iubim de fapt, L.?
Iubim ochi frumosi si trupuri fierbinti sau iubim minti frumoase si gesturi romantice? Iubim cu ochii, cu inima sau cu mintea?
Incepem sa iubim ceva si sfarsim prin a iubi cu totul altceva pe masura ce timpul trece si iubirea evolueaza?
Iubim omul care este sau omul care credem ca este? Nu ti s-a intamplat sa vezi cupluri in care partenerii sunt total diferiti ca aspect fizic si sa te miri… Ce-o fi vazut dom’le la ea/el?
Suntem sclavii frumosului fizic sau a frumosului interior?
Conteaza ce-i frumos in ochii altora… conteaza ce gasesc eu frumos?
Cred ca la inceput suntem indragostiti de proiectia noastra in ochii celuilalt. Iubesti persoana care ai devenit in preajma persoanei iubite. Devii mai romantic, mai tandru, mai copilaros… incepi sa folosesti nume stupide, expresii pe care numai celalalt le intelege… incepi sa-l privesti intr-un fel anume… si poti paria ca stie in orice secunda exact ce-ti trece prin cap.
Iubim mai intai omul care am devenit, iubind. Pentru ca e o stare fantastica. Chiar daca iubirea ta este fara raspuns…
Te-ai indragostit de o himera… Nimic mai adevarat…
Omul acela pe care il vezi tu nici macar nu exista, de cele mai multe ori…
Numai dupa ce iubirea se “asaza” si se cimenteaza… numai atunci realizezi de fapt de cine te-ai indragostit.
Si daca esti norocos… continui sa iubesti ce vezi cu ochii larg deschisi… la rece… fara fierbinteala inceputului.
Fabricatia mintii noastre se poate transforma in omul de care avem nevoie sau… cel de care trebuie sa fugi fara sa privesti inapoi.
Te invinovatesti ca ai iubit iubirea… ca te-a orbit cu ochi frumosi, trup fierbinte, minte frumoasa si gesturi romantice.
Dar… cine te-a orbit de fapt?
Cat a fost realitate si cat a fost imaginatie…
Cine este de vina, de fapt?
Nimeni. Nici el… nici tu… Pentru ca asa e de cand lumea…
Iubirea ne transforma in zmei si Cosanzene … dar si in orbi cu ochii largi deschisi.
Iubirea e un teren minat… Dar nu poti pasi in iubire ca pe un teren minat. Devii curajos … si nu-ti pasa ca jaratecul iti arde talpile. Ba chiar iti place.
Noi,oamenii in cautarea iubirii, suntem ca si acei cautatori de aur… acei nebuni care au plecat in lumea larga sa-si gaseasca rostul. Toata viata cautam, cernem… si la urma ne rugam sa ramanem cu niste stropi de aur.
Si daca ai norocul sa ramai… transforma-ti aurul in giuvaer nu in moneda de schimb…
Si apoi investeste in aur..:)
Iar daca nu ai avut noroc si ai ramas in sita numai cu pietre… nu dispera… Nu poti construi nimic pe lumea asta fara piatra…
(sursa: WomanWithW)
Permalink //
Sarut mainile, Lumi.
Sunt putin surprins de dilema. Nu iubesti cu totul ? Nu ar trebui sa fii robit de tot ce are persoana iubita ? Se imparte in farame ? E adevarat ca mai intii ar putea sa-ti atraga ceva fizic atentia, dar eu consider ca simti persoana dorita, e o atractie si un raspuns dincolo de material, de culori si forme, sufletele sunt cele care se imbina, tot ce-i trup e trecator. Iubirea inseamna sa adori tot ce are persoana dorita, orice trecut, orice fapta, orice alt suflet mai mic si…care sa-i apartina. Nu e greu, nu e o povara. Consider ca iubirea inseamna sa ceri sufletul femeii de care esti robit, nu doar dragostea sa.
Permalink //
Ba da, Valin, daca iubesti, iubesti cu totul, “cu trup si suflet”, insa cred ca dilemele se nasc din faptul ca desi absolut toti cautam acelasi lucru toata viata, o facem pe cai si prin mijloace diferite.
Permalink //
Draga Luminita,eu nu am fost orbita de frumosul fizic,ci de cel interior…Conteaza ce vad eu frumos,nu ce vad altii…Mi s-a intamplat sa mi se spuna:”nu stiu ce vezi la el” sau “tu nu vezi ca nu merita?”….Dar cand iubesti cu tot sufletul conteaza ceea ce simtim noi, cei implicati direct…si continuam sa iubim,chiar daca e o dragoste fara raspuns….chiar daca e o himera…Nu ne putem lipsi …si asta e!!!!!Te imbratisez cu drag!!
Permalink //
Mylady, nici pentru mine fizicul nu a contat (dar, na, acum nici nu mi-a iesit in cale Quasimodo) si am continuat sa iubesc chiar daca multi mi-au spus “ca nu ne potrivim”…. si am iubit impotriva oricarei ratiuni…. pentru ca inima nu stie de nimic altceva… decat de ce ii este drag… 🙂