Cea mai recenta creatie a casei Pantheon Roma, parfumul Cosi Blu, a fost lansat oficial in Romania pe 13 februarie, în cadrul unui eveniment restrains la Elysee Gallery de pe Calea Victoriei 39. Alături de Leone Fadelli, fiul fondatorului casei Pantheon Roma, jurnaliștii au descoperit parfumul Così Blu, un parfum versatil care caută viziunea verticală dintre divin și terestru, între pământ și cer, între natural și mistic.
Brandul Pantheon Roma a transformat povestea de dragoste dintre Raffaello si Fornarina într-o colecție de parfumuri care evocă fiecare personaj și fiecare loc al poveștii, ajungând să lanseze parfumul Così Blu, aroma cerurilor secolului al XVI-lea.
Cerul din timpul pictorilor renascentiști a captat, fără îndoială, imaginația lumii și curiozitatea celor mai renumiți experți în artă. Tocmai de aceea, cerul, în accepțiunea sa actuală, evocă serenitatea, simțul libertății și misteriul.
Povestea din spatele parfumurilor Pantheon Roma
Renașterea italiană a fost una dintre cele mai frumoase perioade istorice. Reproducerea frumuseții umane a fost tema centrală a acestei perioade artistice, iar acesta este și scopul casei Pantheon Roma: acela de a aminti omului modern că există mereu un mod de a visa, căutând frumusețea și dragostea.
Colecția de parfumuri pe care o semnează pantheon Roma spune povestea de dragoste dintre celebrul pictor Raffaello Sanzio și Margherita, fiica unui brutar din Roma, într-o lume a prejudecăților.
Povestea lui Raffaello și a Fornarinei „spusă” olfactiv
Povestea de dragoste eclectică dintre cei doi atât de nepotriviți din punct de vedere social începe atunci când Raffaello Sanzio a fost chemat la Roma de către Papă pentru a-i picta apartamentele. Se îndrăgostește iremediabil de Margherita, fiica unui brutar din districtul Trastevere, supranumită de biografii artistului drept „La Fornarina”. Dragostea interzisă îi va aduce, într-un final, sfârșitul.
Sfârșitul poveștii este unul tragic sau dimpotrivă, depinde doar de unghiul din care privești. Raffaello este înmormântat în Pantheon, fiind singurul artist care a primit o astfel de onoare, iar Margherita se închide într-o mânăstire din apropiere pentru a fi aproape de el, ca o declarație a dragostei sale eterne pentru el.
Così Blu – Cerurile secolului al 16-lea într-un parfum
De ce era acel cer atât de captivant pentru artiștii renascentiști? Răspunsul îl creionează Casa Pantheon în cel mai nou parfum care își dorește să caute viziunea verticală dintre divin și terestru, dintre pământ și cer, dintre natural și mistic.
Così Blu by Pantheon Roma este extract de parfum si se gaseste in 2 variante, la 50 ml si la 100 ml. La baza parfumului stau note de tamaie, santal, cedru, fan, mosc alb. Inima parfumului reprezinta o combinatie de magnolie, trandafir, iasomie si lacramioara, notele de varf fiind scortisoara, nucsoara, capsuna. Este un parfum cameleonic, rezistent si care te surprinde pe masura ce trec orele cu nuante inedite, magice, care miros divin!
Cu note lemnoase, de scorțișoară, absint și flori albe, Così Blu imprimă pielii o frăgezime aparte, un misticism și un compliment rafinat. Un siaj delicat care invită la intimitate, la delicatețe, la reflectare.
Parfumurile Pantheon Roma ce descriu personaje și locuri din această poveste de dragoste impresionantă se găsesc în exclusivitate în magazinele Elysée:
Elyseé Gallery – Calea Victoriei, 39
Elyseé Marriott – Bulevardul 13 Septembrie nr. 90 (incinta Hotel Marriott) și online pe: elysee.eu.com.