Despre noi, femeile, s-a scris enorm de mult şi ar fi o nedreptate să nu recunoaştem că suntem „minunate” şi „sublime”  fiindcă suntem văzute prin ochii – căprui, verzi, negri sau albaştri, sclipitori în noapte şi atât de senini în zori – ai bărbaţilor noştri.

Mă întreb, zilnic, de ce îi iubim, când mi se întâmplă să urmăresc cu privirea diverşi reprezentanţi ai „sexului tare” şi-i descopăr, involuntar şi incomod, în diferite ipostaze cotidiene penibile: fie stând confortabil în maşina lor de lux, la semafor, şi investigând curios cu degetul arătător profunzimile simţului lor olfactiv, fie, la fel de curios, dar fără bolid, cercetând dacă fermoarul pantalonilor este la locul lui, fie uitându-de lung la picioarele tale descoperite, primăvăratec de o fustă mai scurtă şi scoţând un sunet prelung ca de lup ce urlă la lună sau… cum te face, perseverent, să pierzi câteva minute din viaţa ta pentru a întoarce pe faţă şosetele pe care el, neglijent, le-a aruncat în coşul de rufe…

Dar spune-mi dacă nu îl iubeşti atunci când îţi aduce, fără nicio ocazie, cel mai mare şi mai frumos buchet de flori pe care l-a găsit, în drum spre casă, când se întoarce obosit de la birou? Dacă nu îl adori când se trezeşte peste noapte să te învelească ca să nu răceşti ori dă fuga la farmacie să-ţi cumpere pastile la 2 noaptea… sau dacă nu îţi vine să-l mănânci când renunţă la meciul de fotbal, pentru a urmări cu tine un film romantic, pe care oricum l-ai mai văzut de două ori?

Îi acuzăm că le lipseşte tandreţea. „Unii bărbaţi se poartă cu femeile ca un urangutan cu o vioară”, spunea Balzac. Dar dacă n-ar fi ei, cine ar mai face vioara să cânte?

Îi acuzăm că sunt insensibili, dar n-am observat niciodată că în faţa unor acuze, bărbaţii adesea roşesc.

I-am acuzat mereu de infidelitate, dar am uitat că noi i-am sedus cu formele şi rotunjimile noastre fermecătoare.

I-am acuzat că uită să ne mai distreze şi că se blazează repede. Dar şi noi am uitat să fim femeile acelea, întotdeauna aranjate şi sofisticate de care ei s-au îndrăgostit.

Iubim bărbaţii care ne iubesc şi ne respectă sufletul, inteligenţa şi libertatea, dăruindu-ne astfel enorm de multă încredere în noi.

Îi iubim pentru că fără ei nu am fi complete, îi iubim pentru că ne protejează, pentru că ne aduc flori, pentru că ne ţin în braţe, iar când rămânem la ei peste noapte putem dormi în tricoul lor.

Îi iubim fiindcă încearcă să îşi ascundă sentimentele, dar te fac să te simţi cea mai iubită femeie din lume.

Avem nevoie de ei pentru că palmele noastre se pierd în palmele lor, îi iubim pentru că se topesc atunci când plângem, pentru că ştiu să păstreze un secret mai bine decât noi, pentru că ne scriu sms-uri şi ştiu să ne cucerească, să ne adore şi să ne suporte toate mofturile.

Îi iubim pentru că merită să fie iubiţi şi pentru încă alte nenumărate motive. Care ar mai fi acelea? 🙂