M-am întrebat de multe ori dacă se poate muri, pur şi simplu, din dragoste, în sensul manifestării ei ca o boală care te pune la pat ca apoi, corpul tău vlăguit să cedeze?
Am văzut oameni care după moartea partenerului au murit de tristeţe, deşi nu erau bolnavi înainte.
Lipsa persoanei iubite, o despărţire, dorul, distanţa pot fi ca lipsa de oxigen. Ajungi să te trezeşti în miezul nopţii în pat, sau în miezul zilei în plină stradă că te ţii cu mâna de piept şi te sufoci.
Tristeţea unei iubiri neîmplinite îţi poate da dureri de inimă crunte şi aritmii. Inima scapă de sub control şi parcă galopează ca un cal nebun pe o câmpie roşiatică.
Mintea construieşte tot felul de gânduri care te consumă şi se hrănesc cu emoţiile tale, iar capul te doare până îţi plesneşte – la propriu pentru că încet-încet, creierul nu mai suportă atâta presiune, atâtea gânduri, atât nesomn şi poţi face un atac cerebral. Nu este exclus.
Poţi plânge atât de mult, încât ţi se usucă ochii şi treptat, glandele lacrimare se atrofiază.
Nu ai poftă de viaţă, nici de mâncare, şi aşa, stomacul poate fi atacat de nemilosul ulcer, amplificat de emoţiile puternice pe care le trăieşti.
Sau inima nu mai suportă atâta durere şi se luptă să îţi iasă din piept, vrând disperată să te abandoneze pe tine cu tot cu depresiile tale – şi obosită face un stop.
Sunt doar nişte scenarii, dar care nu sunt imposibile.
Dragostea poate să fie atât de consumatoare şi să doară atât de mult, încât poate provoaca, de multe, multe ori, mai mult rău decât bine… dragostea aceea extremă, neîmplinită, neînţeleasă. Decât să se lase ucisă şi uitată, mai degrabă te ucide ea pe tine.
Odată ce ai lăsat-o să-ţi intre în suflet, începe o luptă crâncenă cu tine. Se agaţă cu forţă de inima ta şi dacă vrei să o smulgi, te poate distruge. Fără să-ţi tai venele, fără să te spânzuri sau să te arunci de pe balcon. Doar ca să rămână nemuritoare!
Permalink //
Luminita, eu te citesc mereu desi nu am comentat niciodata. Intotdeauna gasesc in randurile tale spuse asa, ca o poveste, ceva extrem de adevarat extras din viata. Se poate muri din dragoste, nu e o metafora, din pacate, sau cum se mai spune, de inima rea.
Permalink //
Lumi, cred ca una din cele mai cumplite dureri, e aceea in care-ti pierzi partenerul. Caci din toate, moartea chiar nu e negociabila.
Nu stiu daca dragostea omoara sau nu.
Stiu sigur ca iubirea adevarata e sinonima cu lumina, cu viata, cu puritatea si implinirea, deci daca este vorba de asa ceva, practic revii la viata, in nici un caz nu mori.
Posibil sa existe situatii de care spui tu. Dar, probabil, insist pe acest probabil, la acele persoane s-a creeat un dezechilibru major ce nu a mai putut fi restabilit.
Permalink //
Bine ai venit, Marina, la mine pe blog…. pacat ca subiectul este unul trist, dar te astept cu drag intotdeauna….
Permalink //
Draga mea Lotus, iubirea e cel mai minunat sentiment de pe pamant si asa cum spui, e sinonima intr-adevar cu viata, cu lumina si deci cu implinirea…. eu desigur, m-am referit la iubirea neimplinita, neinteleasa care aduce multa durere… asta e sigur… si ma intrebam, in postare, daca prea multa durere poate provoca, uneori, chiar moartea… (:
Permalink //
Iubirea neimplinita te macina pe dinauntru…..pana ramai fara viata…..Faci eforturi sa te detasezi,dar ea(durerea) revine mai puternica,tot mai puternica…Da,aceasta durere poate provoca moartea…
Permalink //
Da, mylady, in general se spune ca timpul vindeca totul, dar si eu cred ca sunt cazuri in care lucul acesta nu se intampla sau care nu mai au rabdare si putere ca sa astepte vindecarea….