Acum ceva vreme, cineva m-a întrebat ce zi aş vrea să trăiesc din nou. Atunci am spus că niciuna, mi-a fost suficient să trec prin ele o dată, le aştept pe cele care vor veni şi nu mă mai uit în urmă.

Şi totuşi… Azi m-am gândit că vreau să repet, vreau să primesc  înapoi, nu tot ci selectiv, nu vreau să repar greşelile trecutului. Nu ştiu nici dacă pot şi nici dacă fără acele greşeli aș fi fost acum altcineva.

Vreau înapoi doar zilele în care nu am iubit, e singurul lucru pe care l-aş schimba în trecutul meu. Să şterg zilele pierdute fără rost în încrâncenări cu sau fără victorie.

Le-aș vrea înapoi şi de data asta nu m-aş mai opri în toate valurile protecţiei, nu m-ar mai interesa dacă mi se răspunde, nu m-ar mai interesa siguranţa, nu m-ar mai interesa viitorul, nu m-aș mai gândi că este numai pentru o vreme și că nimic  nu durează pentru totodeauna.

Le vreau înapoi chiar dacă asta m-ar transforma în arhitectul unor castele de nisip, chiar dacă fiecare val va eroda fundaţiile visului şi fiecare rază de soare va măcina rezistenţa zidurilor în care-mi adăpostesc sufletul.

Şi aş începe mereu să construiesc un castel nou chiar dacă ştiu că munca de săptămâni va dispare sub primul flux, într-o repetiţie infinită a legendei Meşterului Manole, aş începe de câte ori ar fi necesar până când cineva de bună voie şi cu deplină înţelegere s-ar lăsa zidit în pereţii efemeri pentru a le da rezistenţă.

Vreau înapoi pentru că sufăr de boala generală a omenirii, nu mă gândesc niciodată că m-aş putea schimba de azi încolo, ci am nevoie să mă schimb de ieri cel puţin, pentru a contempla, melancolică, imposibilitatea dorinţei mele.