Primăvara, anotimpul iubirii

Dincolo de tăcerile reci, stătea ascunsă îmbrăţişarea timidă a luminii. Pentru o clipă, primăvara a dezvelit iarna de frig înfiorând-o cu o privire caldă, de copil, iar eu am început să iubesc când lacrimile iernii au început să se dezgheţe.

Când primăvara începe, sfios, să dea primul semn, îmi amintesc de bărbatul de care m-am îndrăgostit prima oară. În fiecare an, iar şi iar, cu o exactitate de ceasornic care îşi pregăteşte arcul pentru o nouă rotire. Şi simt nevoia acută să iubesc, sezonier, în zile însorite de primăvară.

Albul zambilelor şi al narciselor cu tulburătoarea lor sevă purtată de vânt, nevroza acută a iasomiei, seducţia trandafirilor albi şi parfumul delicat al freziilor vin să umple de consistenţă, într-un chip sublim, taina acestui anotimp imposibil de ignorat.

În mod miraculos, simţurile mele încep să se mişte într-un fel nou, necunoscut, şi să izbucnească, întocmai ca mugurii ce stau să plesnească. Mă uit la mine ca la o fiinţă ciudată cu care nu ştiu ce să fac şi-ncerc să înţeleg, de fiecare dată, ce mi se întâmplă.

Şi mă întreb de ce suntem toţi înfometaţi de iubire?

Poate pentru că e aşa bine să fii iubit, pentru că niciodată nu-i destulă iubire. Pentru că ne place să fim puşi mai presus decât orice altă fiinţă pe lume, pentru că ştim că putem cere oricât, căci vom primi dacă există iubire.

Pentru că devenim atât de frumoşi în ochii celuilalt, cum n-am fi crezut vreodată, pentru că devenim mai buni – doar e uşor să fii bun atunci când iubeşti. Pentru că suntem generoşi, primim şi oferim cu uşurinţă, şi sperăm într-un perpetuum mobile care să nu se oprească decât odată cu noi.

Primăvara este anotimpul minunilor şi al simţurilor care se trezesc la viaţă şi înfloresc odată cu merii şi cu cireşii. Este vremea în care fericirea există în locurile în care te iubeşti naiv şi fierbinte, în care sărutările te fac să înţelegi cum apar fluturii în aprilie.

Cred, sincer, că doar cei care se iubesc aduc, an de an, primăvara!

 

3 Comments


  1. // Reply

    Suntem infometati de dragoste pentru ca iubirea adevarata, e singura ce ne transforma din bieti muritori marcati de instincte, in suflete pure si nemuritoare…
    Iubim primavara pentru ca este este un anotimp al renasterii noastre, uneori singuri, uneori mana in mana..
    🙂


    1. // Reply

      Da, lotusule, speram an de an, sa renastem cumva…. eu sunt cu iubirea 🙂 …. dar orice speranta spre mai bine si mai frumos este benefica si se poate infaptui…


  2. // Reply

    N-ar trebui sa punem aceasta intrebare. Pe firul natural al lucrurilor, toata lumea ar trebui sa stie ce este dragostea. Insa de fapt nimeni nu stie sau foarte rar se intampla sa mai fie cate cineva care sa stie ce este dragostea. Dragostea a devenit una dintre cele mai rare experiente.
    Da, se vorbeste despre ea. Se scriu scenarii de film si romane de dragoste, se compun cantece de dragoste, o vei vedea la spectacolele de televiziune, o vei auzi la radio, in reviste – exista o imensa industrie care sa-ti puna la dispozitie idei despre ceea ce inseamna dragostea. Multi sunt implicati in industria destinata sa-i ajute pe oameni sa inteleaga dragostea. Insa dragostea ramane in continuare un fenomen necunoscut. Si ar trebui sa fie unul dintre cele mai bine cunoscute fenomene.
    Este aproape ca si cum cineva ar intreba: „Ce este hrana?“ Nu ai fi surprins daca ar veni cineva la tine si ti-ar pune aceasta intrebare? Aceasta intrebare ar fi relevanta numai daca persoana respectiva ar fi fost privata de mancare de la inceputul inceputului si nu ar fi gustat niciodata hrana. La fel este intrebarea „Ce este dragostea?“
    Dragostea este hrana sufletului, insa ai fost privat de ea. Sufletul tau nu a primit deloc dragoste, astfel incat nu-i cunosti gustul. Prin urmare, intrebarea este relevanta, dar este trista. Trupul si-a primit hrana, asa ca poate sa mearga mai departe. Insa sufletul nu si-a primit hrana, drept pentru care sufletul este mort sau nu s-a nascut inca, ori se afla etern pe patul de moarte.
    Cand ne nastem, suntem dotati cu capacitatea de a iubi si de a fi iubiti. Oricare copil se naste plin de dragoste si stie exact ce este dragostea. Nu este deloc nevoie sa i se spuna copilului ce este dragostea. Dar problema apare deoarece mama si tatal nu stiu ce este dragostea.
    Nici un copil nu primeste parintii pe care ii merita – nici un copil nu primeste vreodata parintii pe care ii merita; parintii aceia pur si simplu nu exista pe pamant. Iar pana cand acest copil devine parinte, si el isi va fi pierdut capacitatea de a iubi.

    Am auzit de o mica vale in care se nasc copii si in trei luni dupa nastere orbesc. Era o societate mica, primitiva, in sanul careia exista o musca ce provoca o infectie si orbirea, astfel incat intreaga comunitate orbise. Fiecare copil se nastea cu ochi care functionau perfect, dar in decurs de trei luni cel mult, orbea din cauza acestor muste.
    Si probabil ca mult mai tarziu, in cursul vietii lor, acesti copii trebuie sa se fi intrebat, „Ce sunt ochii? Ce vrei sa spui cand folosesti cuvantul ochi? Ce este vederea? Ce inseamna sa vezi? Ce vrei sa spui cu asta?“ Iar intrebarea trebuie sa fi fost lipsita de sens. Acesti copii se nasteau cu vedere, insa o pierdeau cumva, in timpul cresterii.
    Asta s-a intamplat si cu dragostea. Fiecare copil se naste cu toata dragostea care poate sa incapa in el, cu o dragoste care se revarsa din el. Copilul se naste ca dragoste; copilul este facut dintr-o materie care se numeste dragoste. Insa parintii nu pot sa le dea dragoste. Au propriile antecedente – ar fi trebuit ca si parintii lor sa-i fi iubit la randul lor.
    Parintii nu pot decat sa se prefaca. Pot sa vorbeasca despre dragoste. Pot sa spuna „Te iubim foarte mult“, dar ceea ce fac, de fapt, este lipsit de iubire. Felul in care se poarta, felul in care isi trateaza copilul este insultator; nu exista nici un pic de respect.
    Copilul nici macar nu este considerat ca fiind o persoana. Cui ii trece prin minte sa respecte un copil? Copilul nici macar nu este considerat a fi o persoana. Copilul este considerat a fi o problema. Daca tace, este bun; daca nu tipa si nu face nici o prostie, e bine; daca pur si simplu nu le sta in cale parintilor, e bun. Asa trebuie sa fie un copil. Insa nu exista nici un fel de respect si nici un fel de dragoste.
    Parintii nu stiu ce este dragostea. Sotia nu si-a iubit sotul, sotul nu si-a iubit sotia. Intre ei nu exista dragoste – in schimb exista dominatie, posesiune, gelozie si tot felul de otravuri care distrug dragostea. La fel cum o anumita otrava iti poate distruge vederea, asa si otrava posesiunii si geloziei distruge dragostea.
    Dragostea este o floare fragila. Trebuie sa fie protejata, trebuie sa fie calita, trebuie sa fie udata; numai atunci devine puternica. Iar dragostea copilului este foarte fragila – fapt natural, deoarece copilul este fragil, corpul sau este fragil.
    Crezi ca un copil lasat singur este capabil sa supravietuiasca? Gandeste-te numai cat de neajutorat este copilul – daca un copil este lasat singur, este aproape imposibil sa supravietuiasca. Va muri – si asta se intampla si cu dragostea. Dragostea este data de-o parte, este neingrijita.
    Parintii nu pot iubi, nu stiu ce este dragostea, nu au plutit niciodata in dragoste. Gandeste-te numai la parintii tai – si aminteste-ti, nu spun ca ar fi raspunzatori de ceva. Sunt victime, cum si tu esti o victima; si parintii lor au fost la fel. Si asa mai departe… poti sa ajungi pana la Adam si Eva si pana la Dumnezeu Tatal!
    S-ar parea ca pana si Dumnezeu Tatal nu prea a dat dovada de respect fata de Adam si Eva. De aceea, din capul locului a inceput sa le porunceasca: „Sa faceti asta“ si „Sa nu faceti asta“ – a inceput sa faca toate mofturile pe care le fac toti parintii. „Sa nu mancati fructele din pomul acesta.“ Si, cand Adam a mancat fructul, Tatal Dumnezeu a fost atat de furios, incat i-a alungat pe Adam si pe Eva din Rai.
    Aceasta alungare este permanent prezenta si fiecare parinte ameninta cu alungarea copilului, ameninta sa-l dea afara. „Daca nu asculti, daca nu te porti frumos, vei fi alungat.“ In mod natural, copilul se teme. Sa fie alungat? In salbaticia acestei vieti? Incepe sa faca unele compromisuri.
    Incetul cu incetul, devine diform si incepe sa manipuleze. Nu vrea sa zambeasca, dar, daca mama este prin preajma, iar el vrea lapte, zambeste. De-acum avem de-a face cu politica – inceputul, ABC-ul politicii.
    In sinea lui, copilul incepe sa isi urasca parintii, pentru ca nu este respectat; in sinea lui, incepe sa se simta frustrat deoarece nu este iubit asa cum este. Se asteapta din partea lui sa faca anumite lucruri si abia pe urma va fi iubit. Dragostea are conditii; nu este bun asa cum este. Mai intai trebuie sa fie bun si abia pe urma va primi dragostea parintilor.
    Asa ca, pentru a „merita“ copilul incepe sa devina fals; isi pierde orice urma de contact cu propria valoare intrinseca. Isi pierde respectul de sine si incetul cu incetul incepe sa se simta vinovat. CORNEL.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *