Iubirea – un eveniment feminin

M-am întrebat deseori dacă m-a iubit. Întrebarea devenise obsesivă şi fără răspuns. Oare m-a iubit când  îmi căuta cuminte mâna în timp ce ochii noştri se priveau? Sau m-a iubit doar în nopţile în care îmi şoptea cât sunt de frumoasă?

Ne întrebăm de atâtea ori dacă noi, femeile, am fost cele care prin comportamentul nostru nesăbuit l-am alungat, dacă noi prin nepriceperea noastră în “ale iubirii” am dat de pământ cu relaţia? Dar oare ne întrebăm destul cum iubesc ei, cei care ne însoţesc zilele şi nopţile?

Cum iubesc bărbaţii? Dacă întrebi un alt bărbat va răspunde lapidar: “Depinde de cum e femeia”. Nu puţini sunt cei care emit judecaţi de genul “Femeile… sunt materialiste; e banul, poate e şi dragoste”, “Odată am avut una care nu mă mai lăsa în pace, se ţinea ca scaiul după mine… i-am zis să o ia mai uşor”, “Eu trebuie să spun că-mi iubesc soţia la nebunie, e o gospodină desăvârşită…” sau  “Am trăit nişte iubiri! Dumnezeule, ce sex bun am avut”.
Dar câţi sunt cei care povestesc despre acel fior unic, despre golul din stomac, despre prăpastia adâncă ce apare în urma plecării celuilalt? Or fi cuvinte din dicţionarul feminin! Cert e că iubirea la masculin se scrie în alte repere.
În timp ce noi ne punem interminabile întrebări şi ne căutăm masochist vina… bărbaţii părăsesc… sau rămân din cine ştie ce motive cât se poate de raţionale, aleg sau dezleg… iubesc sau nu. Pur şi simplu. Dacă merge… merge, dacă nu… asta e. De aceea cred că iubirea este, prin definiţie, un eveniment feminin.
În cele din urmă, după momente de disperare şi pustiu, am încetat să mă mai întreb dacă m-a iubit vreodată cu adevărat.
Cealaltă parte, cea masculină cred că n-a făcut-o niciodată. Îmi spunea să nu-mi pun întrebări, să-mi trăiesc viaţa aşa cum vine.
Cu toate acestea, întrebarea cu răspuns incert planează încă asupra nopţilor mele, dar am să o adaug la miile de incertitudini legate de viaţă.
Lucrul acesta l-am învăţat de la el. Şi este doar… aşa de simplu!

18 Comments


  1. // Reply

    Sarut mainile, Luminita.
    Ma gindeam de citeva zile – printre diverse alte activitati – ce potrivit ar fi un subiect ca acesta si, fara sa fie o minune …iata-l. Am vrut sa postez si la cel anterior, loc si moment in care era potrivit sa scriu un gind. O voi face desigur cindva.
    Parca e mai complicat de postat de cind sunt coduri, nu-i asa ?


  2. // Reply

    Stii doar ca ma feresc de generalizari, admir printre altele si faptul ca Odille a mentionat clar ca nu face generalizari; Stii Luminita ca nu-mi place sa vorbesc despre mine, consider ca mereu ceilalti ce fac o fapta buna trebuie prezentati si amintiti. Nu stiu, cum spuneam mai devreme, cum “ïubesc barbatii”, dar eu cred ca ar fi, dupa puterea fiecaruia.
    Cindva, intr-un alt blog, am scris despre faptul ca o persoana anume, mi-a marturisit ca m-a blestemat. Au fost persoane care m-au indemnat, rugat sa o iert pe aceea. Un gind frumos desigur. Mie si atunci cind am trait acel moment, de confidenta adinca desigur, si acum si oricind, mi se pare ca … ramane poate cea mai frumoasa declaratie de iubire pe care am primit-o, acoperita in fapte, intr-un trecut comun, intens, total, desigur ireversibil. Eu pot intelege acel moment, l-am trait, am simtit energia lui, cuvintele-mi sunt palide. Alina a muncit si pt mine si, a publicat intr-o carte citeva din gindurile de atunci. Am ramas fascinat de ce cadou mi-a facut viata, prin acea femeie iubita, prima careia i-am soptit “robita mea”. Am scris putin despre asta Lotusull-lui.


  3. // Reply

    Si am pierdut un comentariu lung, cit o zi de post.
    Of, of……


  4. // Reply

    Probabil ca unii dintre ei pleaca atat de usor tocmai din teama de a ramane. Cand incep sa simta, fiind dezarmati, fug. Putini barbati accepta ca dincolo de a fi barbat, fiecare dintre ei este OM, si poate plange, simti nevoia de afectiune sau nevoia de incredere in partenera, asa cum simte si o femeie. Putini accepta ca puterea vine din recunoasterea inimii asa cum e, nu din reprimarea dorintei si sentimentului…
    Pentru a reusit sa nu-i blamez, sa nu generalizez, sa nu-i condamn pe toti, caci, in cele din urma, fiecare om are si parti bune si rele, caut sa le inteleg slabiciunea, lasitatea, neputinta de a face uneori fata trairii intense oferite de persoana iubita.
    Cat despre chestia cu femeile-s materialiste, cred ca e un alt cliseu in spatele carora isi ascund propria slabiciune, dupa ce o vreme “hranesc” unele persoane tocmai cu “viciul “de care, mai tarziu, le condamna. Greseala e mai mereu de ambele parti, nu? Doar suntem oameni. Intrebarea e: care dintre noi are curajul sa-si recunoasca vina si sa indrepte ceva?:) Ce mult am scris, m-ai prins cu post-ul asta:D


  5. // Reply

    Luminita, la barbati iubirea trece prin stomac, prin pantaloni, strabate un traseu mai lung, asa… Pe noi ne sageteaza direct in inima! 🙂


  6. // Reply

    Valin, e adevarat, e mai greu de postat cu coduri, dar e mai sigur…

    Despre postarile mele… nici mie nu-mi plac generalizarile, dar nu-mi place prea tare sa scriu despre mine…. de aceea am ales calea aceasta…. a unui “eseu”, in care imi exprim ideile, gandurile si trairile mele… intr-un mod mai putin personal…


  7. // Reply

    Andra, despre barbati…. numai de bine !!! :)…. si un subiect generos… 🙂
    Dincolo de asta, si barbatii, ca si femeile sunt de tot felul… eu m-am referit la o categorie din care, din pacate, fac parte desul de multi… dar tu ai dreptate, de obicei, cand o relatie nu merge, vina apartine ambelor parti…


  8. // Reply

    Alina, lasa, ca-i sageteaza si pe ei…. depinde unde…. 🙂


  9. // Reply

    cit de dureros si adevarat- asa e …nu mai pune intrebari , de ce vrei sa stii-mereu sa banuiesti , sa intuiesti si pe urma ..nu ai interpretat bine semnalele …cite odata cred ca daca am vorbi mai mult , daca ei ar avea curaj sa recunoasca ce simt ….ca noi , da noi cam umblam cu inima la vedere…


  10. // Reply

    Luminita, eu incerc sa evit intrebarea asta tocmai pentru ca s-ar putea sa nu-mi placa raspunsul.
    Stiu in schimb cum iubesc eu: profund, total, adevarat…
    Nu faci o greseala prin faptul ca generalizezi; se stie ca exceptiile intaresc regula!


  11. // Reply

    Nuami, nu pot sa nu-mi pun intrebari…. cand pui pe tava tot ce ai si nu pastrezi nimic pentru vreme de “criza” :)… vrei macar sa stii daca a meritat….


  12. // Reply

    Cred ca e o atitudine inteleapta, Camelia…. sa nu mai despici atat firul in opt…. dar daca poti….. iti trebuie o anumita intelepciune poate… si diplomatie…. pe care eu nu o am…. eu trebuie sa stiu tot…. si pierd destul de mult din cauza asta…. (:


  13. // Reply

    Luminita, te asigur ca nu esti singura care pierde astfel. Santem niste nefericite care n-au invatat decat doua culori: alb sau negru!


  14. // Reply

    In iubire cred ca intr-adevar exista doar alb si negru, pentru ca iubirea exista sau nu…


  15. // Reply

    Buna, Alina.
    Pina acum stiam ca prin burta ar trece constiinta, acum aflu ca la barbati iubirea trece prin stomac, prin pantaloni si o cale (traseu, cum zici tu) lunga; Eu prin pantaloni nu am simtit. Sa fie pt ca port trening ?…. sa fie pt ca uneori imi pun peste mine un cearceaf ?…. da, ar fi insa ceva, poate trece noaptea cind dorm, cind visez ?! … desi eu nu mi amintesc ce visez, parca ar ramane totusi niste urme. Da prin stomac, sigur trece, imi da navala cu un pumn in plex, de nici nu mai respir, nici nu mai vorbesc. Asa tiu minte ca parca mi s-a intimplat. Eu pt ca prindeam greu si uitam repede, ca sa-mi dinamizeze activitatea, domnisoara cu care ma pregateam la o materie tehnica pt un examen anume, mi-a promis in caz ca reusesc, o anume recompensa…de m-a lasat perplex. Desigur ca nu m-am pus nici cu burta, nici cu fundu’ pe manuale; m-am straduit – anevoie desigur – sa-mi tes legaturi neuronale. Dupa un deznodamint implacabil a venit si “pay day-ul”. Si-atunci alta lovitura la plex …. am amanat-o pt toamna. Si vara aia m-am pus pe studiat, pt examenul meu de data asta. Si cind a fost sa fie, desigur iar … la plex, in stomac. Da, Alina, si-atunci mi s-a facut o foame….o foame de m-a tinut vreo doi ani jumate, plus armata, de ea. Nu stiu pe unde trece iubirea de care spui tu, da mie la plecare, iar mi-a dat …la plex, hai sa-i zic la stomac. Deci, trece pe unde spui tu. Alina, da de unde stii ? Sigur ti-a zis un baiat ! Cind mi-a spus domnisoara aceea – prin primavara – despre ce e vorba….am ramas cu gura cascata, noroc cu ea insa a stiut sa mi-o inchida. Am primit atunci un avans. Acusi inteleg ca sunt un corupt, sau….ca a facut ce a vrut cu mine ?! Am deci o dilema, o intrebare. Da, nu vreau sa ma trezesc cu degetele taiate, asa ca renunt.


  16. // Reply

    Hristos S-a inaltat.
    Inaltarea Sa cu trupul catre cer, ne aminteste ca omul a fost creat pentru vesnicie, astfel, Fiul Se infatiseaza Tatalui nu doar ca Dumnezeu, ci si ca Om.
    Hristos prin Inaltarea Sa, ne infatisaza tuturor unde sa ajungem.
    Azi sa nu-i uitam nici pe cei, stiuti sau nu, cazuti in lupte mai mari sau mai mici.
    Domnul este cu noi, cu toti.


  17. // Reply

    Adevarat S-a Inaltat!

    Numai bine, tie Valin, si tuturor!


  18. // Reply

    Sarut mainile, Luminita.
    Mi-e greu sa compactez totul in doua culori, intre a fi sau nu. Viata are atitea reverberatii si sensuri, e ravasita de pasiune si patimi, nu e simpla si nici usoara. Citeodata, deseori, ma intreb, asa cind nu am ce face, de ce e dorinta asta de a sti totul despre celalalt. Mi-o pot explica doar in putine feluri. Fiica mea a aflat de mult ca sunt lucruri pe care, ea, copil fiind nu le intelege despre ce si cum gindesc adultii, barbatii. Si acum imi aduc aminte cum m-a intrebat cindva….”Tati, tu esti barbat ?” Desigur, era o virsta de o candoare speciala. Departe de cei care ma sunau, intrebindu-ma daca eu sunt Valina.
    Bineinteles ca nu a trecut neobservata de mine si noua ta amprenta personala.
    Multumesc pt muzica.
    AnnIe Lennox WHY
    http://www.youtube.com/watch?v=1vP-bONWw38
    Primele versuri sunt ….titlul recomadarii tale anterioare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *