Au fost câteva zile la mare, răsăritul pe plajă şi cerul plin de stele.

El se trezeşte în fiecare noapte cu numele meu pe buze aşteptând să vin să-l ţin în braţe şi să-i spun că totul va fi bine.

Eu încă mai simt parfumul lui care mă învîluia seară de seară. Și căldura braţelor lui, iar buzele mele încă le mai aşteaptă pe ale lui.

El are inima sfărâmată în mii de bucăţele asemenea nisipului din scoicile de pe raftul meu din baie.

Eu am descoperit că merită să-mi asum riscuri. Şi să nu mai am reţineri. Viaţa e oricum prea scurtă ca să mai am timp să fac scenarii şi să mă gândesc la cum ar fi fost dacă…

El nu ar trebui să mă întrebe dacă o să-l ajut să evadeze, pentru că ştie deja că sufletul meu este şoseaua lui spre infinit. Nici să mă roage să-l ajut să viseze, pentru că ochii mei îl vor visa la nesfârşit…

Iar eu aş vrea să pot să-i mulţumesc. Deşi cred că ştie deja. Că îl iubesc. Cu tot sufletul. Şi cu “L”… de la “Love”! Sau de la “Lumi”!