Pe vremuri, băieţii trimiteau fetelor pe care le plăceau scrisori de dragoste. Azi, puştii le dau gagicuţelor DVD-uri cu empetreiuri.

Pe vremuri, băieţii cereau permisiunea tatălui de fată s-o scoată la plimbare. Azi, fetele cer băieţilor să-şi scoată cu talent pantalonii.

Mai demult, tinerii făceau curte fetelor şi mergeau la peţit. Azi, ei merg la agăţat şi fac mofturi că nu vor cu prezervativ.

Într-o vreme, se purta cerutul de nevastă cu inel şi un genunchi îndoit, azi se poartă burţile la gură şi botez înainte de nuntă.

Suntem extrem de moderni, asta voiam să spun. Şi, desigur, am evoluat (avem nero-express), ne-am redefinit prejudecăţile (fata face primul pas) şi ne-am aliniat la trend (ca-n telenovele, unde cel mai jalnic mod în care piţipoanca vrea să-l fure pe Făt-Frumos e să-i producă un prunc, care iese voinic şi deştept în ciuda tuturor alcoolemiilor ilegale ale tatălui turmentat).

Şi totuşi, aş avea un asterix, o mică cerere în tot acest sistem post-modernist şi ultra-optimizat al societăţii actuale.

Aş vrea să-ţi pot cere numărul de telefon fără să mă bănuieşti că-ţi stric casa. Sau să ţi-l ofer pe al meu, fără să mă gândesc că te gândeşti că poate eu mă gândesc la ceva neortodox.

Aş vrea să te sun când mi s-a blocat volanul la maşină şi nu mai ştiu formula magică pentru antidot şi să ştiu că mă pot baza pe tine.

Aş vrea să mă chemi la film marţi seara şi să nu mă bănuieşti că merg în ideea că poate o ieşi ceva, iar eu să te iau la patinoar sau la un concert de Bach pentru că nu ai fost până acum. Şi e păcat pentru tine şi pentru copiii tăi pe care îi ai, sau îi vei avea.

Aş vrea să ne întâlnim în poveşti şi în sensuri de cuvinte, să râdem în parcuri şi să petrecem timp împreună. Se poate să te ador, să-mi placă mult mintea ta. Şi asta să nu însemne că te vreau în aşternutul meu. Sau în acea parte exclusivistă a inimii mele.

Prietenia dintre un bărbat şi o femeie poate exista, este un sentiment pur, minunat, şi numai uneori… o punte spre iubire.