Coco Chanel spunea că „o femeie care nu se parfumează nu are viitor.” Eu cred că mai degrabă, nu are trecut. Pentru că un parfum, mai mult decât mireasmă, este emoţie, o stare regăsită ce-ţi răscoleşte sufletul şi mintea atunci când după ani poţi retrăi întocmai fiorul primei întâlniri, primului sărut sau primei despărţiri. O vagă urmă din aroma fiinţei mult iubite ne poate întoarce în trecut, cu inima bătând nebuneşte de emoţie şi bucurie.

Pe mine, de cele mai frumoase şi dragi amintiri mă leagă arome şi parfumuri pe care nu le pot uita, chiar o prietenă, plecată undeva, departe, îmi scria: „Am o colecţie întreagă de parfumuri. Asta, probabil, în amintirea ta.”

Aproape toate perioadele din viaţa mea  poartă o amprentă olfactivă de neuitat: îmi amintesc de vremea căutărilor nebune, când îmi doream să înţeleg iubirea, şi de miresmele ei aspre, precum lichenii de pădure, ambră solară şi tabac. Pentru mine au însemnat esenţa pasiunii pentru totdeauna.

Îmi amintesc apoi de clipa unei despărțiri, când am primit, poate, cea mai frumoasă declaraţie de dragoste din viaţa mea: „Tu ai plecat, dar eşti aici, căci ai lăsat în urma ta parfumul de iubire, sublim şi dulce, şi amar, cu iz nemuritor de tine.”

Dar cum ar fi dacă am putea, printr-o alchimie pură, să creăm un parfum al destinului, dureros de ameţitor, care odată inspirat să ne pătrundă în plămâni şi să ne poarte, fără drept de apărare, pe valurile incandescente ale vieţii?

Cu nuanţe fine de mosc, rătăcite printre tente de ambră şi flori de iasomie! Un strop de fericire sfâşietor prin puternicul miros şi totuşi de nerecunoscut printre combinaţia de suferinţă şi dezamăgire. Un alt strop de iubire şi speranţă pentru echilibru, iar nota finală: farmecul vieţii însăşi!