Perfect day

perfect day

Nu am crezut niciodată în perfecţiune, nu pentru că sunt adepta ideii că nimic nu este perfect, ci pentru că experienţele din trecut m-au făcut să mă îndoiesc mereu de ea.

Privind în urmă, mult mai des aş putea scrie despre imperfecţiunea iubirii sau mai bine zis a relaţiilor pe care iubirea le transformă în cele mai nebănuite moduri.

Se întâmplă însă, uneori, ca în momentele cele mai puţin aşteptate, credinţele să ne fie zdruncinate de trăiri spontane, care ne fac să percepem întregul univers altfel…

O zi banală ca oricare alta mi-a revelat recent minunea că perfecţiunea poate totuşi exista, în formele ei relative, uneori extrem de simple.

Duminică, pentru prima dată după mult timp, eu şi iubitul meu ne-am trezit amândoi cu o dorinţă acută de a renunţa la tot ceea ce era deja planificat. Am lenevit mult, alintaţi de aburii cafelei matinale, şoptindu-ne cuvinte pe care, în ultima vreme, le-am rostit prea rar.

De obicei, duminicile noastre sunt împărţite între pregătiri pentru o nouă săptămână, obligaţii sau curse infernale prin supermarket.

Asta, după alte duminici, acelea de la începuturile relaţiei noastre, când ne trezeam mult prea devreme, aşa cum se întâmpla de fiecare dată când rămâneam peste noapte împreună. Lipsa obişnuinţei ne tulbura de fiecare dată somnul şi dimineaţa ne trezeam mai obosiţi decât cu o seară înainte.

Din cauza asta, probabil, îmi displac mai ales după-amiezile de duminică, la fel şi sentimentul acela că facem totul pe fugă şi că începe o altă săptămână agitată, în care vânezi în permanenţă un moment de respiro sau unul în care să te laşi dusă de val…

Am trăit însă, o zi aproape perfectă, ne-am petrecut-o împreună, fără să facem mare lucru, dar şi fără să ne supunem rutinei duminicale care ne intrase în reflex de la o  vreme. Nu am făcut ceva special. Şi totuşi, spre seară, cufundată în cada cu spumă aurie, m-am gândit pentru prima dată că iubirea are forme în care poate fi perfectă.

Nu pot spune că în trecut nu am mai avut clipe de onestitate faţă de mine în care am recunoscut că trăiesc iubirea perfectă. Însă, perfecţiunea, în puţinele momente în care am crezut că există, s-a transformat rapid într-o monotonie cu urmări dezastruoase.

De data asta însă, monotonia parcă nu a existat. Sau, poate că o simt ca pe un lucru firesc pe care duminici banale, cu simple ieşiri din cotidian, o fac imperceptibilă.

Nu ştiu dacă există relaţie perfectă… Oamenii sunt prea obsedaţi de perfecţiune în alte domenii ca să mai aibă timp de ea şi în iubire. Dar dacă există măcar o formă de iubire perfectă, atunci ştiu că ea mi se întâmplă de ceva vreme şi nu vreau să o pierd printre nenumăratele imperfecţiuni ale vieţii.

11 Comments


  1. // Reply

    Pana la urma, perfect inseamna ceea ce simtim noi a fi asa.
    Si cand lucrurile se aseaza, cand simtim ca suntem compatibili cu partenerul nostru, probabil este o iubire perfecta 🙂


    1. // Reply

      Da, este perfect ceea ce consideram noi ca este desavarsit…… dar cat de des simtim ca ceva este perfect in viata noastra?


  2. // Reply

    Luminita, ma pregatesc si eu sa-mi sarbatoresc cei 7 ani de iubire perfecta pentru noi. Cand am citit randurile tale am avut senzatia ca stiu atat de bine ce vrei sa spui. Remuscari am si eu, uit sa ma bucur, sa savurez ceea ce merita, dar revin in bratele de care imi e dor in zilele in care simt intunecari si ma detasez de toate atunci cand vad cat de mult ne cunoastem starile. Ne salvam reciproc, cu simplitate si cu sinceritate.


    1. // Reply

      Dunia, stii, se spune ca la 7 ani e un “hop” de trecut 🙂 Felicitari, ai scapat de el ! 🙂
      Urmatorul cica e la 14 ani…. dar eu cred ca hopuri sunt tot timpul, insa daca exista incredere si intelegere chiar si cele mai inalte ziduri pot fi sarite.


  3. // Reply

    Luminita, iubirea ta sa dureze o vesnicie si-o zi!


  4. // Reply

    Nu stiu cat de des simtim perfectiunea asta, probabil ca depinde iarasi de la om la om.
    Cum eu pana acuma, am simtit ” aproape perfect “, inseamna ca va urma ” perfect” si ” mai mult ca perfect” 🙂


  5. // Reply

    draga lotusulle…. vezi sa nu ajungi in absolut…. ca despre ala nu stiu nimic sa-ti spun…. 🙂


  6. // Reply

    Luminita, m-ai facut sa zmabesc cu integrarea in absolut :):):)
    Raman cu picioarele pe pamant si traiesc o iubire din aceea normala si perfecta 🙂


    1. // Reply

      Ar fi fost mai nimerit sa numesc postul “Normal day…”, dar cand ma gandesc la zilelele cand trag cate-o cearta de mama focului, cred ca aia a fost perfecta… 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *