Simt aerul cald de iunie, undeva în adâncul subconştientului aroma cireşelor pietroase venită de aiurea îmi aminteşte că e vară, început de vară…

Şi totuşi mi-e frig, o boare de vânt închipuită îmi răcoreşte fruntea şi obrajii încinşi. Dar nu bate vântul. Mâna ridicată în grabă îmi confirmă, eu am depăşit de mult temperatura aerului cald de vară.

Frunzele vişinului spânzură deasupra mea într-o nemişcare nereală, filtrând razele de soare roşu al asfinţitului debutant. Nu e târziu, cel mult cinci şi jumătate dar parcă s-a întunecat.

Rândurile aceleiaşi pagini pe care o fixez cu încăpăţânare de o oră îmi joacă în faţa ochilor, trebuie să se fi întunecat între timp.

Prima picătură cade cu un sunet sec pe fila uşor îngălbenită, umezind hârtia şi slăbind contururile literei negre. Aud trilurile vesele ale unor păsări în pomii de alături şi printre picăturile grele de ploaie văd neschimbată lumina roşiatecă a asfinţitului.

Şi totuşi ploaia monotonă al unui noiembrie de sfârşit de speranţă continuă să alunece sărată şi fierbinte de-a lungul obrajilor mei.