Pentru prima oară, literele se încăpăţânează să nu alunece în cuvinte pentru a crea povestea de toamnă.

Nu mai vor să fie gânduri, nu mai vor să fie doruri. Le-am abandonat acolo, măzgălite pe hârtie, într-o zi de toamnă, cu multe semne de întrebare.

În alte condiţii, mi-ar fi fost uşor să le descifrez tăcerea.

De ce au ales să facă paşi înapoi şi să se ascundă în albul hârtiei?

De ce au uitat că s-au născut dintr-o altă poveste cu dorinţe ascunse în scoici şi mesaje desenate printre stele?

De ce cuvintele au împietrit pe tastatură, refuzând să-şi mai caute visele în amurguri de toamnă?

Azi nu voi mai scrie nimic.

Doar voi picta romantismul acestei toamne ce s-a ascuns în sufletul meu.