Totul a început ca o simplă curiozitate. Necunoaşterea m-a împins spre căi pe care, nu numai o dată, în adâncul sufletului meu doream, totuşi, să ajung.

La început, tu nu îmi pătrundeai în suflet, acolo în piept, nu devenisei atât de curajos, aşa că emoţia se oprea parcă, undeva în gât.

Mai târziu, am început să simt plăcerea şi iubirea pentru tine. Mă îndrăgostisem nebuneşte şi mă înfundam în senzaţiile pe care mi le ofereai devenind, încet, dependentă de ele.

A fost plăcere la început, când mă îndreptam cu primii paşi timizi spre ceea ce nu ştiam că va urma.

Când am ajuns la jumătatea drumului, a fost tot plăcere, o plăcere profesionistă, cu un trecut şi un viitor strălucit, sau cel puţin aşa părea.

Tot plăcere am simţit şi când am trecut puţin de jumătate, dar parcă începea să scadă în intensitate, nu mai era totul ca la început, relaţia noastră se consuma, arzând grăbită spre final.

Acum tot ce simt când mă gândesc la tine este doar un fel de durere, care îmi provoacă lăcrimarea datorită fumului înăbuşitor ce mă sufocă şi îmi ucide aerul şi limpezimea minţii.

Am făcut tot posibilul să nu mă las de fumat, dar viaţa mi-a cerut-o de prea multe ori. Aşa că azi îţi voi cere o pauză şi sper să mă pot lăsa de fumat, pentru binele nostru.

Poate cândva voi mai fuma pasiv, sorbind fumul altor fumători, dar asta nu înseamnă că mă voi întoarce la tine. Voi înfrunta realitatea şi voi învăţa să nu mai fumez, măcar un timp, cât să îmi vindec rănile primei ţigări.