Elysée a lansat în România Urban Scent, în prezența creatoarei sale, Marie Urban Le Febvre, și a numeroși jurnaliști, personalități din media și show biz. Invitații s-au bucurat de o experiență unică, având ocazia de a ințelege întreaga artă a parfumeriei și dintr-o nouă perspectivă – cea gustativă, acest fapt fiind posibil doar datorită unei formule cu adevarat magice, creată și dezvoltată de Marie.
De altfel, am fost într-o călătorie olfactivă plină de culoare, de miresme și de povești despre o lume în care frumosul și pasiunea reprezintă o continuă sursă de inspirație. În atmosfera unică a parfumeriei Elysée, timpul și spațiul se comprimă pentru ca momentul trait să capete o altă dimensiune, aceea a visării și frumuseții atemporale.
Precum un descoperitor de lumi nevăzute, o simplă adiere parfumată poate provoca amintiri de mult uitate, poate evoca emoții ascunse, la fel cum parfumurile Urban Scents explorează zonele emoționale pe care un parfum le poate dezvălui.
Marie străpunge terenurile olfactive cu colecția ei Urban Scents și creațiile sale personalizate, folosind parfumul drept cheie pentru o călătorie în lumea simțurilor.
Fascinanta Marie Urban Le Febvre s-a născut la Paris, dar locuiește acum la Berlin și fondat Urban Scents în 2014. Marie este una dintre acele foarte puține persoane înxestrate cu un simț olfactiv excepțional, dar și cu o intuiție foarte bună. După ce a studiat chimia, Marie a absolvit faimoasa școală de parfumerie ISIPCA.
Este membru al Asociației Internaționale a Creatorilor de Parfum, are brevet de pilot, iar în prezent explorează noi căi ale parfumeriei în laboratorul său din Berlin, mereu plină de inspirație.
În creațiile sale, Marie îmbină stilul clasic al parfumeriei franceze cu spiritul unic, inspirațional, multi-cultural și creativ al capitalei Germaniei.
Marie iși caută cu asiduitate în întreaga lume ingredientele pe care le folosește cu ingeniozitate în compozițiile ei olfactive. O sursă importantă pentru aceste ingrediente atipice o reprezintă, pentru Marie, compania de nișă Accord & Parfums, fondată acum 70 de ani de către maestrul Edmond Roudnitska – parfumier pe care Marie îl are ca reper în cariera sa.
Ca un tribut adus ingredientelor unice și insulelor Reunion, ca sursă a acestora, Marie a creat un parfum apreciat în lumea parfumierilor, “ Vetiver Reunion”. Acesta a fost oferit președintelui Emmanuel Macron, cu ocazia vizitei sale în insulele Reunion, ca simbol al acestor insule de o frumusețe magică, totodata sursă pentru ingrediente foarte rare pentru parfumeria de artă.
Marie este solicitată în multe proiecte pentru a puncta, cu maiestria sa aparte, repere importante pe harta olfactiva a lumii, precum crearea ADN- ului olfactiv al teatrului Mariinsky, fiind solicitată să creeze semnatura olfactivă a acestei bijuterii istorice din Sankt Petersburg.
Un alt proiect care a provocat-o pe Marie o reprezinta solicitarea Pergamom Museum din Berlin de a compune semnătura olfactivă a verinsajului “Dream and trauma” prin recrearea mirosului colecției de covoare arse aproape total în bombardamentele din al doilea război mondial.
“A fost un moment fără precedent pentru mine ca parfumier: să am șansa să miros acele covoare arse, după mai mult de 70 de ani…și totusi miroseau, parcă strigau propria lor istorie pe note de sulf, praf de pușcă, lemn vechi ars și deșeuri toxice….”, rememorează Marie.
Toate poveștile spuse de Marie ne conving că parfumeria înseamnă mult mai mult decât un parfum: înseamnă istorie, înseamnă artă, înseamnă fiorul magic care te transpune într-o secundă acolo unde sufletul te cheamă.
Parfumurile Urban Scents sunt contemporane, însă fără a respecta un trend anume. Selecția de ingrediente rare, în căutarea cărora Marie cutreieră lumea, fac din această colecție o adevarată operă de artă minimalistă, însă cu o atingere de opulență, eleganță, toate împletite cu inovația.
GUNPOWDER COLOGNE – una din cele mai moderne colonii, prin care Marie a reușit să creeze un univers olfactiv foarte inovativ, îmbinând note de ceai verde, lavandă și chiar praf de pușcă.
LOST PARADISE – un parfum Chypre atât de intens, precum energia dinaintea unei furtuni, precum dorința de a mai pastra soarele și căldura unei insule tropicale atunci când abia ai ajuns acasă, înapoi la frig.
VETIVER RÉUNION – are o compoziție lemnoasă, pământoasă, de o intensitate crescută a celui mai fin vetivere de la La Réunion care întâlnește notele proaspete de citrice, piper roșu și mosc, creând un parfum etern, elegant.
DESERT ROSE – căldura catifelată a unui buchet de trandafiri marocani proaspeți este stârnită cu accente zgomotoase de cardamom și ghimbir – un clasic cu o răsucire modernă care se desfășoară în note orientale cu dimensiuni minerale.
DARK VANILLA – o capodoperă olfactivă caldă, pudrată în jurul notei de vanilie, ce introduce pentru prima oară în parfumerie rășina de Rooibos. O inovație absolută în parfumeria de artă prin introducerea acestui ingredient complex, cu miros de iarbă cosită, ceai roșu și fagure de miere.
SENSUAL BLEND – o erupție de chihlimbar strălucitor și vanilie picantă, scânteiată cu un whisky aromat și îmbracată în piele moale. Această odă olfactivă închinată seducției este un miros intuitiv care evocă instincte senzuale profunde, cu o notă orientală afrodiziacă.
Preț (100ml): 890 lei
Parfumuri colecției Urban Scents se găsesc în foarte puține puncte de vânzare din lume, foarte atent selecționate, printre care și ELYSEE.
Parfumurile Urban Scents pot fi găsite de acum și în România, exclusiv la Elyseé:
⇒ în magazinele Elysee: Elyseé Gallery – Calea Victoriei, 39;
Elyseé Marriott – Bulevardul 13 Septembrie nr. 90 (incinta Hotel Marriott)
și online pe: www.elysee.eu.com.